Hyundai Kona Electric a primit titlul „Best Small Family Car” în cadrul TopGear Electric Awards
Kona Electric a primit titlul „Best Small Family Car” în cadrul premiilor inaugurale „TopGear Electric”. Pe lângă eficiența și autonomie, SUV-ul subcompact electric Hyundai a fost apreciat și pentru performanțele remarcabile.
Sesiunea de testare realizată de catre redactorul șef al revistei BBC TopGear, Charlie Turner, a avut loc în luna decembrie 2019 și s-a desfășurat pe parcursul a 24 de ore. Pentru a alimenta Kona Electric a fost utilizată rețeaua europeană de încărcare rapidă, iar pentru a maximiza timpul de conducere, autovehiculul a fost încărcat la o capacitate de 80%. A fost parcursă o distanță de 1.600 de kilometri și au fost traversate în total 9 țări: Republica Cehă, unde a avut loc startul, Germania, Austria, Elveția, Liechtenstein, Franța, Luxemburg, Belgia și Olanda.
Cu aceasta ocazie, Charlie Turner a declarat: „Este liniștitor să știi că, într-o perioadă în care electrificarea devine o componență din ce în ce mai importantă a viitorului, printre autovehiculele disponibile pe piața în acest moment se află Kona Electric cu o autonomie impresionantă. Am demonstrat astfel că planificarea caălătoriilor pe distanțe lungi nu trebuie să mai reprezinte o problemă.”
„Kona Electric este un autovehicul cu emisii zero la un preț atractiv, care combină caracterul multifuncțional cu autonomia și cu performanța. Cele mai recente actualizări au adus conectivitate sporită și un sistem trifazic de încărcare, ceea ce face ca pachetul general să fie și mai convingător. Suntem încântați ca TopGear a recunoscut atuurile Kona Electric. Aceasta distincție se alatură numeroaselor premii obținute anterior pentru acest autovehicul remarcabil”, a declarat Andreas-Christoph Hofmann, vice presedinte Marketing & Produs – Hyundai Motor Europe.
Povestea calatoriei Kona Electric prin Europa este publicată în actuală ediție britanică a revistei TopGear.